Nivelul mărilor se va ridica cu circa 2,4 metri până în 2200,
potrivit unui nou studiu care sugerează că sute de oraşe aşezate pe
coastă vor fi inundate pe parcursul a doar câteva generaţii. Circa 600
de milioane de persoane trăiesc în prezent în localităţi situate la
maximum 10 metri deasupra nivelului mării şi vor fi în pericol.
Nivelul mărilor se va ridica cu aproximativ 60 de centimetri în
următorii 70 de ani şi cu circa 2,4 metri până în 2200, potrivit unui
nou studiu care sugerează că sute de oraşe aşezate pe coastă vor fi
inundate pe parcursul a doar câteva generaţii, informează Mediafax.
Autorii acestui studiu susţin că nivelul mărilor va continua să
crească cu până la 7,6 - 9 metri faţă de limita prezentă. Predicţiile
alarmante se bazează pe presupunerea că nivelurile de dioxid de carbon
vor rămâne aceleaşi ca şi cele din prezent, lucru care este posibil însă
să se schimbe.
Circa 600 de milioane de persoane trăiesc în prezent în localităţi
situate la maximum 10 metri deasupra nivelului mării, generând până la
10% din produsul global brut.
Efectele combinate ale ridicării nivelului mărilor, creşterii
populaţiei şi coborârii solului vor duce, până în 2070, la triplarea
numărului de persoane care vor fi expuse riscului de a fi inundate.
Cercetătorii spun că nivelul actual al mărilor creşte la un ritm dublu faţă de perioadele dintre epocile de gheaţă.
Între timp, nivelurile gazelor cu efect de seră din atmosferă şi alţi
factori care determină ridicarea temperaturilor cresc cu până la zece
ori mai repede decât în oricare altă perioadă din revoluţia industrială.
Studiul, publicat în Scientific Reports, a fost realizat de
cercetătorii de la Australian National University din Canberra, care
avertizează că, pe măsură ce Pământul se va încălzi, mari bucăţi din
calota Groenlandei şi Antarcticii se vor topi, un proces pentru care
debutul şi stoparea durează foarte mult şi care contribuie la ridicarea
nivelului mărilor.
Niciun comentariu