O bătrână Dacie a devenit mașina cu care Moș Crăciun intră în
România, prin vestul țării. Performanța aparține unei familii din Banat
care a fost de acord să își decoreze automobilul mai ceva ca pe un brad
de Crăciun.
Petru Lazăr e cel mai inedit Moș Crăciun din vestul țării. Bărbatul
își iubește atât de mult mașina încât a fost de acord să o transforme
într-un ”Crăciun-mobil”. S-a folosit de beteală, beculețe, o sanie și
coarne de cerb ca mașină să atragă toate privirile atunci când străbate
orașele din Banat, scrie exclusivtm.ro. Fiul lui a fost designerul, iar bătrâna Dacie face furori. Oamenii
întorc capul după Dacia turată, care strălucește puternic. Petru Lazăr
spune că nu vrea altceva decât să îi facă pe oameni să zâmbească, iar
dacă aceștia pot – poate chiar să devină mai buni.
Niciun comentariu