mediav

Ministrul Grapini: Europenii pot cumpără terenuri fără restricţii în România, e vid legislativ

Ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini, a declarat, sâmbătă, că de la 1 ianuarie cetăţenii europeni pot cumpăra, ca persoană fizică, terenuri din România fără restricţii pentru că "există un vid legislativ de aproximativ o lună" până când pot fi impuse condiţii suplimentare.



Ministrul Maria Grapini a declarat, într-o conferinţă de presă la Arad, că în acest moment străinii pot cumpăra fără restricţii terenuri în România, pentru că nu există în vigoare condiţii suplimentare, după ce legea care le dădea românilor drept de preempţiune a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"De la 1 ianuarie 2014 au expirat cei şapte ani în care în România nu puteau fi cumpărate terenuri decât de persoane juridice, nu şi de persoane fizice din alte ţări. Acum când vorbim, orice cetăţean, din orice ţară, dacă vine şi identifică un teren şi se înţelege cu proprietarul, îl poate cumpăra fără niciun alt aviz (…) Există un vid legislativ de aproximativ o lună. Nu există în vigoare o altă lege care să pună şi alte condiţii, până cel mai devreme în 10 februarie, când pot să intre în plen comisiile să lucreze, legea fiind returnată, trebuie refăcută", a declarat Grapini.

Ministrul a spus că "ideea legii respinse a fost atât să existe acest drept de preempţiune pentru români şi pentru stat, cât şi să se încerce o compactare a terenurilor".

"Luna aceasta nu ştiu câţi (cumpărători - n.r.) o să vină, dar înţeleg că şi preţurile au crescut în această perioadă. Nu am constatat personal că ar veni foarte mulţi", a declarat Grapini.

Conform Tratatului de aderare la UE, România s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât cetăţenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole.

sursa:www.realitatea.ne

Niciun comentariu

Un produs Blogger.