Cimitirile nu sunt, de regulă, locuri în care zâmbetele sau glumele
nu-şi au locul, excepţie făcând, Cimitirul Vesel din Săpânţa.
Totuşi, parcă inspiraţi de mesajele haioase cu care
maramureşenii îşi însoţesc pietrele funerare, o familia din Turda au
ales să-şi graveze pe mormânt câteva cuvinte altfel. Astfel, pe crucea
respectivă e scris următorul mesaj, care nu are cum să nu te facă să
zâmbeşti: "Nu am vrut aici, Alţii ne-au adus".
De altfel,
cimitirul central din Turda mai avea o inscripţie plină de haz, chiar la
intrare, unde era scris: "Ca voi am fost, ca noi veţi fi". Inscripţia a
fost furată însă pentru a fi vândută la fier vechi, potrivit ziarului
local.
Pe de altă parte, umorul românilor a ajuns proverbial în
asemenea situaţii. În 2013, cimitul din Săpânţa, de exemplu, a atras mii
de turişti, fiind desemant de site-urile din afară drept cel mai
impresionant din întreaga lume. Cimitirul Vesel de la Săpânţa a devenit
una dintre cele mai populare destinaţii datorită pietrelor funerare
colorate şi a epitafurilor gravate ce descriu scene pline de umor sau
poveşti tragice din viaţa celor decedaţi", aşa a fost percepută
necropola maramureşeană.
Niciun comentariu